Executor Judecătoresc

Soluții legale rapide şi eficiente

Despre Noi
Oferim servicii de înaltă calitate pentru a asigura executarea hotărârilor judecătorești și a altor acte legale în mod corect și eficient. Echipa noastră de profesioniști este dedicată respectării legii și protejării drepturilor și intereselor clienților noștri.
Expertiză Legală
Partenerul dumneavoastră de încredere în justiție

Competenta

În conformitate cu prevederile Legii 188/2000 (modificată), membrii Camerei Executorilor Judecătorești au următoarele atribuții: Punerea în executare a dispozițiilor cu caracter civil din titlurile executorii Notificarea actelor judiciare și extrajudiciare Comunicarea actelor de procedură Recuperarea pe cale amiabilă a oricărei creanțe Aplicarea măsurilor asiguratorii dispuse de insțanta judecătorească Constatarea unor stări de fapt în condițiile prevăzute de Codul de procedură civilă întocmirea proceselor verbale de constatare, în cazul ofertei reale urmate de consemnarea sumei de către debitor, potrivit dispozițiilor Codului de procedură civilă întocmirea, potrivit legii, a protestului de neplată a cambiilor, biletelor la ordin și a cecurilor, după caz Executări directe: Evacuări Puneri în posesie, granturi, servituți, predări de bunuri etc. Executări indirecte: Urmărirea mobiliară a creanțelor Urmărirea imobiliară a creanțelor Popriri Protestul de neplată la cambie, bilet la ordin Constatarea unor situații de fapt ți inventarierea unor bunuri (art. 239 din Codul de procedură civilă) Procese verbale de ofertă reală Confiscări Consultații în legătura cu constituirea actelor execuționale Orice alte acte sau operațiuni date de lege în competență

Recuperare creanţe

Consiliem la recuperarea datoriilor în conformitate cu normele legale, privind recuperarea pe cale amiabila . Experienta de peste 30 ani in solutionarea litigiilor cu profesionistii in materia executarii silite - din 1995

Executare silită

Realizăm punerea în aplicare a hotărârilor judecătorești prin proceduri silite eficiente și legale. Echipa complexa formata inclusiv din consilieri juridici de specialitate si ingineri IT pentru aplicatii avansate de tip organizare si administrare dosare .


  • Strada George Coșbuc 25A, Baia Mare Etaj 4 Cladirea ATRIUM , Romania
  •  Luni-Vineri - 08:00-16:00